Italia a fost și va rămâne pentru totdeauna una dintre țările europene cu cea mai bogată istorie și implicit cu cele mai interesante atracții turistice. În Italia a luat practic nașere civilizația modernă prin intermediul Imperiului Roman și cred că fiecare dintre noi suntem DATORI să vizităm măcar o dată în viață acest leagăn al civilizației.

Italia este o țară cu foarte multe obiective turistice dar în cele ce urmează ne vom opri doar la cele antice, care sunt de-o seamă cu istoria, care ne fac să ne gândim la un trecut foarte îndepărtat și care ne imprimă ciudatul sentiment de nostalgie a unor vremuri pe care nu le-am trăit. Mai precis, astăzi ne vom opri la Roma.

TOP atractii turistice antice din Roma Antică

1. Colosseum – este cu siguranță cea mai renumită atracție turistică antică din întreaga Italie. Acesta se află în centrul Romei iar construcția sa a început între anii 69-79 sub comanda împăratului Vespasian și a fost finalizat în anii 79-81 de către succesorul său Titus. Între anii 81-96 împăratul Domitian a adus si el importante modificări clădirii.

Coloseumul a fost construit în totalitate din rocă vulcanică și putea să găzduiască între 50.000 și 80.000 de spectatori. Istoricii spun că audiența medie pe Colosseum era undeva la 65.000 de spectatori. Clădirea era folosită pentru lupte între gladiatori și pentru diverse spectacole publice care implicau inclusiv vânătoare de animale, execuții, comemorarea luptelor victorioase din trecut și drame bazate pe mitologia romană.

2. Forumul Roman – o piață publică înconujurată de ruinele fostelor clădiri guvernamentale romane, situată în centrul Romei, foarte aproape de Colosseum. În Roma antică, acest loc era folosit pentru comerț și era considerat sufletul societății. Aici se țineau sărbătorile, alegerile electorale, aici se țineau discursurile oratorice, se judecau cazurile criminale și asemenea Colosseumului, se țineau și lupte între gladiatori.

3. Panteonul – un fost templu roman iar din anul 609 a devenit o biserică catolică (Sfanta Maria). Construcția a fost ridicată între anii 27-14 și se doarea a fi un templu pentru Marcus Agrippa, în timpul regimului Augustus. Clădirea a luat foc din păcate iar sub comanda împăratului Hadrian a fost reconstruită și oferită acestuia (anul 126).

Panteonul este una dintre cele mai bine păstrate clădiri ale Romei Antice iar acest lucru se datorează faptului că a fost folosită continuu de-a lungul istoriei. Astăzi, clădirea aparține Ministerului Culturii și este vizitată de peste 6 milioane de turiști în fiecare an.

4. Villa lui Hadrian – un complex de ruine care provin din villa împăratului Hadrian, construită în anul 120 lângă Trivoli, la periferia Romei. Aceasta este de departe cea mai mare și cea mai complexă vilă romană cunoscută în istorie. Aici există peste 30 de monumente și clădiri impozante aranjate în funcție de înălțime, înconjurate de jur împrejur de grădini și bazine de apă cu fântâni.

Ca și suprafață, discutăm despre aproximativ 1 kilometru pătrat, mai mult chiar decât întreg orașul Pompeii. Dincolo de villa în sinem, multe clădiri din componență sunt considerate capodopere arhitecturale. Site-ul este și astăzi în mare parte neexcavat.

5. Valle dei Templi – un site arheologic din Sicilia care se întinde pe o suprafață de 1300 de hectare, considerat a fi cel mai mare din Europa. Templele din cadrul acestui site:

  • Templul Concordia – construit în secolul 5 înainte de Hristos, este cel ma bine prezervat templu din întreaga regiune.
  • Templul Juno – la fel, construit în secolul 5 înainte de Hristos însă a fost incendiat în anul 406 BC de către cartagineni.
  • Templul Heracles – una dintre cele mai venerate zeități din mitologia romană, templul din păcate deși este cel mai vechi din regiune, a fost distrus de cutremure iar acum tot ce a rămas din el sunt 8 coloane.
  • Templul lui Zeus din Olimp – construit în anul 480 înainte de Hristos pentru a sărbători victoria împotriva Catarginei.
  • Templul lui Hephaestus – construit la fel în secolul 5, era considerat cel mai impunător din regiune, astăzi din păcate este cel mai erodat.
  • Templul lui Asclepius – localizat departe de zidurile orașului antic, era folosit de pelerinii care căutau vindecare pentru boli.
Peste 10 ani vechime în content writing. Pentru advertoriale și alte servicii adiacente vizitați www.vandimaginatie.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here