Home Asia China redeschide accesul la Muntele Everest pentru vizitatorii străini

China redeschide accesul la Muntele Everest pentru vizitatorii străini

41
1

Pentru prima dată din perioada Pandemiei, China permite străinilor să urce Muntele Everest via Tibet. Adrian Ballinger, care a escaladat muntele de nici mai mult nici mai puțin de 8 ori este unul dintre ghizii din Vest care preferă varianta Tibet pentru a urca pe cel mai înalt munte din lume comparativ cu ruta dinspre Nepal. Anul acesta el va conduce un grup de turiști în vârful muntelui pe ruta Tibet, prin intermediul companiei sale Alpenglow Expeditions.

Cei care doresc să escaladeze muntele pe partea chinezească trebuie să ia legătura cu China Tibet Mountaineering Association (CTMA), și nu există alte anunțuri oficiale legate de acest subiect din partea Chinei. Drept urmare, spune Ballinger, cea mai bună variantă pentru un alpinist care nu a urcat până acum prin China este să aștepte ca cei de la CTMA să trimită lista de prețuri pentru fiecare sezon în parte. Aceste costuri vor include yaks (cărăușii de echipament), ghizii locali, trasnatori și transportul din Lhasa la Everest Base Camp.

Străinii care obțin viza de turism în China trebuie să facă rost de un permis suplimentar pentru Tibet, care este o regiune semi-autonomă. Cei de la CTMA vor ajuta turiștii în această problemă de altfel. Permisele însă sunt limitate, un număr de maxim 300 au fost emise pentru 2024 pentru străini. Fereastra de vreme bună, vreme favorabilă escaladării muntelui este și ea destul de restrânsă, de obicei de la finalul lunii aprilie până pe la mijlocul luii mai. Echipa lui Ballinger va sosi în China pe 24 aprilie, după ce va trece prin procesul de aclimatizare acasă pentru a salva timp prețios.

Peste 10 ani vechime în content writing. Pentru advertoriale și alte servicii adiacente vizitați www.vandimaginatie.ro

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here