Home Editorial Bradul de Crăciun artificial – o amintire specială pentru copii

Bradul de Crăciun artificial – o amintire specială pentru copii

0
Bradul de Crăciun artificial

Îmi aduc aminte cu mare drag de momentele pe care le petreceam împodobind bradul de Crăciun artificial. Toată copilăria am avut un singur brad, din plastic. Deși multă lume ar spune că nu-i Crăciun în casă până nu miroase a brad, pot spune cu tărie faptul că nu am simțit niciodată nevoia unui brad natural. De ce? Pentru că bradul artificial pe care-l foloseam an de an începea să ne ofere amintiri, începea să devină un fel de membru al familiei. Avea locul lui în cutie, în debaraua apartamentului, și era păstrat cu sfințenie.

Mulți dintre voi veți spune că nu ai cum să ții un brad de Crăciun artificial 15 ani dar istoria bradului meu contrazice din start această idee. Desigur, îl mai peticisem pe ici pe colo prin punctele esențiale, dar atât timp cât stătea în picioare câteva zile de Crăciun, pentru noi era mai mult decât suficient.

L-am dărâmat și noi ca și copii, l-au dărâmat și câinii, pisicile pe care le-am avut și din fericire am putut să-l reparăm. Sincer să fiu nu știu de unde-l cumpăraseră părinții, eu astăzi nu cred că aș știi ce brazi de Crăciun să aleg astfel încât să nimeresc ceva de foarte bună calitate. Probabil aș merge pe ceva brazi artificiali ieftini, dar achiziția ar fi de la un magazin de nișă, de la un magazin online de renume precum brazicraciun.net.

Cele mai frumoase amintiri pe care le am cu acel brad de Crăciun artificial se leagă evident de ritualul împodobirii, eveniment care începea cu câteva zile înainte de Crăciun, treptat. Prima dată scoteam bradul din debara și-l curățam de praf. Îl aduceam în camera mare în care urma să-l împodobim.

Evident, nu săream direct la împodobit, prima dată îl luam la puricat să vedem dacă trebuie reparat ceva pe la el, după cum spuneam mai sus, animalele de companie patrupede + brad de Crăciun nu = LOVE.

În ziua în care-l scoteam din debara doar ne ocupam de reparații, ne lua cam o zi întreagă să-i facem un RMN creangă cu creangă. Ziua următoare aveam să-l asamblăm și să ne asigurăm că toate crengile rămân la locul lor. Abia în cea de-a treia zi începeam să-l împodobim și deși mulți ar spune că-i prea mare bătaia de cap cu un asemenea brad artificial, pentru noi ca și copii era perfect.

Împodobitul bradului dura 3 zile în loc de câteva ore. Aceste amintiri sunt de neuitat, de neînlocuit și cu siguranță merită să le trăiască și copiii altora.

Nimic mai simplu, cine vrea să aibă parte de 3 zile de împodobit bradul, poate să cumpere un brad de Crăciun artificial. Ar fi o idee destul de bună să faceți achiziția chiar acum în toiul verii întrucât veți reuși să-l cumpărați la prețuri mult mai bune și veți avea pe stoc toate modelele, mai ales cele care la începutul sezonului se epuizează în mai puțin de 3 zile.

 

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version