Cei care se ocupă cu importuri auto mai mult ca sigur au observat că nu prea mai au de unde să aducă autoturisme second hand. Până acum, conform statisticilor DRPCIV, în România s-au înmatriculat de la 1 februarie (de când a fost eliminat timbrul de mediu) aproximativ 600.000 de autoturisme second hand. Și să vrei să mai aduci spre comercializare în România asemenea lucruri, nu prea mai ai de unde. Să nu uităm că și bulgarii sunt în căutare de mașini bune așa că piața din străinătate este în acest moment plină de oameni care caută să cumpere și cam puține mașini care pot fi cumpărate. Există într-adevăr autoturisme lovite care pot fi reparate, există autoturisme foarte vechi pe care nu le mai dorește nimeni dar din păcate, acestea nu sunt de calitate.

Care sunt țările din care se importă în România spre comercializare cele mai multe autoturisme second hand?

Discutăm în primul rând despre Germania. Ani de zile mașina nemțească, adusă în mod expres din Germania a fost la mare căutare. De ce? Pentru că știm cu toții faptul că nemții sunt foarte atenți cu mașinile lor. Le întrețin foarte bine și nu se zgârcesc la bani atunci când vine vorba despre reparații. Ei nu concep să cumpere piese din dezmembrări așa cum facem noi, românii.

După Germania, vin bineînțeles Franța apoi Italia. Mașinile de Franța sunt pe locul doi nu pentru că ar fi un pic mai prost întreținute, ci din cauza documentelor care pot fi foarte simplu falsificate. România și Franța nu au bază de date comună așa cum are cu Italia ca să poată verifica singurul document al unei mașini adusă din Franța. Italia este pe locul 3 dar acolo prețurile sunt mai mari.

Unde se mai pot găsi mașini second hand perfecte pentru import, de calitate?

Nu știu câți s-au gândit până acum să cumpere mașini second hand din Belgia, însă ar fi una dintre variantele cele mai plauzibile. Belgia deși este o țară mică și neînsemnată, are un nivel de trai destul de bun și niște cetățeni deloc diferiți de francezi sau nemți. Mașinile cumpărate de la belgieni sunt întreținute și mai mult ca sigur le veți putea achiziționa la prețuri destul de bune.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here