În momentul în care schimbi patul, corpul tău are nevoie de o perioadă de acomodare. Există oameni care zile bune nu se pot odihni cum trebuie dacă sunt nevoiți să doarmă într-un pat străin. Ei bine, chestia asta poate să vă strice concediile sau vacanțele. Degeaba te duci în Hawai de exemplu dacă o să fii foarte obosit din pricina faptului că nu o poți să dormi într-un alt pat.

În cele ce urmează vom discuta despre câteva sfaturi elementare care vă vor ajuta să vă acomodați destul de bine la dormitul într-un pat străin de hotel.

Cum să dormi mai bine la hotel

  1. Adu-ți perina de acasă. Chiar dacă ocupă spațiu, merită investiția. De fapt, 90% dintre cei care nu pot dormi într-un pat străin au această problemă pentru că al lor corp nu se poate obișnui cu noua perină, cu poziția prea ridicată sau prea joasă a capului.
  2. Ia o cameră departe de lifturi. Nu o să poți să te odihnești dacă auzi mereu zgomot și vânzoleală. Dacă ai bafta și nimeri camera de lângă lift, s-a cam zis cu odihna ta pentru că nu toți turiștii care vin sau care pleacă sunt liniștiți. Unii mai țipă, etc…
  3. Bea un ceai cald. Înainte să te bagi la culcare, bea un ceai cald, de tei dacă se poate. Te va liniști și va mai alunga din anxietatea tipică gândurilor călătorilor, că te afli departe de casă. De obicei, hotelurile au aparate de cafea pe-acolo așa că s-ar putea să aibă și pentru ceaiuri ceva.
  4. Adu cu tine parfumul de-acasă. Dacă în camera de hotel o să miroasă la fel de frumos și autentic precum în dormitorul de-acasă, organismul va fi oarecum păcălit și îi va fi mult mai simplu să se acomodeze cu noua locație. Cu siguranță vei dormi mult mai bine.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here