Colosseum, Roma, Italia – unul dintre puținele monumente care ne mai aduce aminte de Roma Antică. Colosseumul a fost construit pentru 50.000 de spectatori în vremurile în care nu se juca fotbal. Doar gladiatorii neînfricați pășeau în arenă.

Muzeele Vaticanului, Roma, Italia – aici este casa Papei, simbolul catolicismului. Muzeele din Vatican acoperă peste 2000 de ani de istorie, iar Capela Sixtină reprezintă încă un motiv pentru a pune le locul 2 în topul listei cu cele mai populate atracții turistice din 2018, Vaticanul.

Statuia Libertății, New York, SUA – un simbol al prieteniei din partea Franței, pentru Statele Unite ale Americii. Această statuie a devenit simbolul internațional al libertății, al democrației. Se poate ajunge la ea doar cu vaporul, fiind situată pe Insula Ellis.

Muzeul Louvre, Paris, Franța – gazdă pentru Mona Lisa a lui Leonardo da Vinci, Louvre este considerat de departe cel mai mare muzeu de artă din lume.

Turnul Eiffel, Paris Franța – nu ai cum să nu ajungi la Paris și să nu vizitezi această minunăție de turn. Priveliștile pe care le puteți vedea odată ajunși în vârf, sunt de-a dreptul incredibile.

Bazilica Sagrada Familoa, Barcelona, Spania – o biserică romanp-catolică neterminată ete un diamant al turismului european și, de ce nu, chiar internațional. Construcția a început în 1882 și nu a fost terminată nici în ziua de azi. Biserica are un design unic în lume, foarte detaliat.

Podul Golden Gate, San Francisco, SUA – înalt cât o clădire cu 65 de etaje și lung de 1.28 km, faimosul pod din San Francisco a fost mai mult decât vizitat și-n 2018.

Stonehenge, Amesbury, UK – una dintre cele mai „ciudate” atracții turistice din lume. Nimeni nu știe exact care este semnificația acestor pietre.

Palatul Versailles, Versailles, Franța – Franța a avut rege până la Revoluție. Palatul de la Versailles a fost casă pentru rege vreme de sute de ani. Magnificul hol al oglinzilor, grădinile impresionante dar și arhitectura incredibilă au adus foarte mulți turiști aici în 2018.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here