Cine a spus că noi nu avem o țară frumoasă? Avem, numai că stăm destul de prost la capitolul promovare. Veți vedea în cele ce urmează 4 obiective turistice mai mult decât spectaculoase pe care le veți putea vizita în cazul în care ajungeți pe la Gura Humorului, un mic oraș din județul Suceava.

4 obiective turistice spectaculoase pe care trebuie să le vezi dacă ajungi la Gura Humorului

  1. Mănăstirea Voroneț (4 Km) – o veți găsi în satul Voroneț, foarte aproape de Gura Humorului. Aceasta este una dintre cele mai importante mănăstiri din țară, fiind ctitorită de către Ștefan cel Mare în anul 1488 după doar 3 luni și 3 săptămâni de construcții. Încă din Epoca Medievală, aceasta a reprezentat un important centru de cult și credință, spirit păstrat până în zilele noastre.
  2. Mănăstirea Humorului (5.5 Km) – una dintre cele mai încărcate de istorie mănăstiri din Bucovina, prima ctitorire datează tot de pe vremea lui Ștefan cel Mare, perioada 1475. Frescele bizantine din exterior o pun pe picior de egalitate cu alte mănăstiri importante din regiune precum Voroneț, Moldovița, Sucevița şi Arbore, transformându-le totodată și unice în lume.
  3. Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina – locul în care tradiția populară a Bucovinei îți spune povestea. Cele mai multe obiecte datează din secolul 19 iar ca tradiții specifice sunt prezentate cele de Sf. Andrei, de Crăciun, Bobotează, sărbătorile Pascale și multe altele. De asemenea, în incinta acestui muzeu sunt expuse și un număr de peste 200 de lucrări de artă donate de George Cotoș.
  4. Mina de sare de la Cacica (13 Km) – deși sunt vreo 10 kilometri din Gura Humorului până la această mină, eu unul cred că merită efortul. Salina datează de la granița anului 1800, 1798 mai precis și a fost o comoară excelent de exploatat pentru Imperiul Habsburgic. Toate minele de sare din țară sunt fantastice, dar cea de la Cacica pare să fi prins un aer aparte.

Unde te poți caza în Gura Humorului

Pentru cazare în Gura Humorului, recomand Vila Boem, care vă va pune la dispoziție atât apartamente cât și garsoniere. E mult mai ok decât să te duci la un hotel, pentru care vei plăti la fel de mult dar nu vei avea același spațiu generos, aceeași baie superbă și nu în ultimul rând o bucătărie în care tu să-ți gătești/pregătești o mâncare caldă. Mie unul mi se pare o soluție net superioară.

Peste 10 ani vechime în content writing. Pentru advertoriale și alte servicii adiacente vizitați www.vandimaginatie.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here